girl anachronisms

daca nu mi s-ar parea absolut esential, nu m-as deranja sa intru aici.
cred ca toata lumea ar trebui sa asculte asta.

Eu nu cumpar muzica decat cand o gasesc la preturi de nimic in aeroport (adica de vreo 2 ori pe saptamana), dar am comandat cdul asta pentru ca mi se pare ca teancul ala de cduri care tot creste in ultima vreme nu inseamna nimic fara albumul asta.
Ca un fel de biblioteca nula fara nu stiu ce roman. Eu stiu care, dar difera de la persoana la persoana banuiesc.

Una peste alta zilele astea m-am trezit ca mi-ar placea sa traiesc intr-o lume in care durerea fizica si aia ne fizica sa fie transmisibile. Ar fi frumos sa poti atinge o persoana si pentru o secuna persoana aia sa poata simti ce simti si tu. S-ar incheia cu scutirile false si absentele nemotivate. S-ar incheia cu multe lucruri.
Pe de alta parte, unii dintre noi s-ar putea transforma in criminali in serie.

Astea fiind spuse, never question my stomach aches. Ever.

sunt zile in care am mood swinguri mai violente decat vremea de aici, and this certainly spells trouble.
cel mai trist e ca zilele alea urmeaza dupa luni, adica asa, marti miercuri joi cand imi dau seama ca uite a mai trecut o saptamana si eu n-am reusit sa imputinez teancul de 12 carti de citit

si totusi

life is peachy.

cand constati cam cat tre sa alergi/ faci alte exercitii ca sa pierzi 100 kcal parca iti vine sa nu mai pui mancare in gura. ever

british syndrome devenea din ce in ce mai pregnant, asa ca a trebuit sa fac pasul natural spre fitness si inot si alte chestii incluse in abonament.

urmeaza o tunsoare.

let’s sing a song about a woman’s rage

–weather sensitive girl in an ever changing place.

E atat de trixt ca sa nu zic jenant sa poti recunoaste romanii dupa engleza pe care (nu) o vorbesc.
E misto totusi cand nu iti dai seama, asta pana cand isi scot cardu BRD cu Nadia Comaneci.
laif iz fani (atunci cand nu te dor oasele)

blogul asta nu a decedat.
e intr-o continua schimbare (de ce am impresia ca am mai spus asta)
cum e blogul, si stapana. sau asa ceva. printre liniile alea.
multumesc ca va ganditi la mine.

m-am gandit eu asa intr-o dimineata ca decat sa ma scufund mai tare in starile profud emotionale ce ma incearca in ultima vreme, mai bine sa fac ceva util (greu, doamna, greu). asa ca dupa juma de ora de somn mi-am luat rucsacu in spinare si cele 2 genti pe umar si am pornit spre facultate, cu gandul si intentia de a-i ucide pe aia care au avut grija sa isi inregistreze interviurile peste ce trasesem noi (frumos limbaj).

da nu-i nimic, mi-am spus, stii cum fac eu 4 minute dintr-unul? uite asa!

ma rog, asta daca pot sa intru in editing suite.

telefoane peste telefoane, care e codul de la usa, da-mi codul, nu e codul, ca sa vezi, s-a schimbat codul, am aflat si eu dupa ce am stat la usa (eram acolo de la 8 dimineata) 2 ore facand poze la minunatii conversi proprietate personala. rabdare si…nu, nu tutun, ca e scump.

ce-a iesit, numai eu stiu. da, 180 de grade incalcate, da, muzica prea tare, da, aiurea. dar macar am fost singurul grup care a terminat exercitiul (there is no I in team, there’s a me tho…) si profa a fost asa incantata incat a vrut sa pastreze caseta (pentru ca n-a fost chip sa pot scrie dvd-ul, dar expresia de pe chipul meu trebe sa fi fost memorabila cand mi-am dat seama ca alea 4 minute ale noastre masoara 1 Gb), zau.

si deci cine merge la Holy Fuck in aprilie?:P

mi se pare normal ca atunci cand 5 oameni se chinuie sa iti scrie prenumele (daina, dainna, dainnia) sa ajunga sa  iti greseasca numele, astfel incat in cazul in care iti datorau niste bani, pentru niste servicii prestate (de tine, in favoarea lor, sic), banii sa intre intr-un cont misterios si cel mai probabil inexistent.

cateodata mi-e greu sa ma lupt cu morlie de vant (iq-urile mici, etc), dar la sfarsitul zilei sunt eu si douglas coupland si o cutie de pringles si sezonu doi din dexter si lumea e frumoasa (pana ma trezesc in mijlocul noptii ca ma doare stomacul, dar asta e o poveste lunga si trista iar acum am servicii de prestat corporatiilor).

Stiu ca mai am de onorat o leapsa, dar momentan timpul limitat nu imi prea permite. Poate diseara (?; pe cine pacalesc. nr: acest post a fost inceput acum 3 zile). Anyway, de data asta vine de la Flopster si e leapsa cu cartea, pe care aparent toata lumea o stie asa ca nu o sa imi sacrific minutele sa mai dau un copy paste. Anyway, here it is:

John Doe got excited. ‘I watched the whole series on DVD. Remember when the script writers couldn’t come up with personalities or characteristics for all characters? They simply made them all go phycho, one by one.’

Din JPod, Douglas Coupland. Greu, greu cu lecturile zilele astea. Greu cu toate.

Cumva m-am gasit scriind in partea cealalta, adica aici, in ultima vreme.  Cu poze si tot tacamul. O sa ma intorc din cand in cand prin jur, momentan ma simt mai in regula daca scriu acolo, poate pentru ca am niste povesti pe care le-as vrea povestite asa cum s-au intamplat.